Oferte City Break - City Break Florenta, Regiunea Toscana, Italia 🌆 2024

Optați pentru un sejur minunat în Florența, Toscana

    În plus, Florența excela și în ceea ce privește cultura, aici considerându-se că a luat naștere Renașterea Italiană. Orașul s-a aflat pentru o bună perioadă de timp sub conducerea Familiei Medici, iar între anii 1865-1870, Florența a jucat rolul de capitală a statului italian. Familia Medici a fost una dintre cele mai importante și influente familii ale Europei. Astfel, Lorenzo de Medici a fost considerat un adevărat geniu politic al secolului al XV-lea, familia dând și doi papi, Leon al X-lea și Clement al VII-lea. O altă personalitate influentă a familiei a fost Catherine de Medici, soția lui Henric al II-lea al Franței. Centrul istoric al orașului Florența a fost inclus  în anul 1982 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar, an de an, atrage milioane de turiști. De altfel, Florența se numără printre cele mai frumoase orașe din lume, iar vizitatorii săi sunt cu totul cuceriți de moștenirea sa culturală, de istoria sa, precum și de arhitectura citadină. Florence este o alegere de top pentru pasionații de artă, aceștia putând vizita colecțiile de artă găzduite de Palatul Pitti, aceste colecții fiind vizitate anual de mai bine de 1 milion de turiști. De altfel, orașul Florența este supranumit capitala artei italiene, fiind orașul natal al unor nume sonore din domeniul artelor, precum Leonardo da Vinci, Sandro Botticelli, Niccolo Machiavelli, Michelangelo, Donatello și alții.

    Palatul Pitti este un palat renascentist situat în apropiere de Ponte Vecchio. Partea sa principală datează din anul 1458, fiind construită de către Luca Pitti, un bancher florentin. În 1549, palatul a intrat în posesia familiei Medici, aceștia instalându-și reședința aici. Clădirea s-a dezvoltat în mod constant, fiecare generație îmbogățind-o cu picturi, opere de artă, bijuterii și altele. La finalul secolului al XVIII-lea, Palatul Pitti a fost reședința lui Napoleon I. În anul 1919, palatul a fost deschis publicului, iar în prezent acesta constituie una dintre cele mai mari și mai impresionante galerii de artă ale Italiei. 

poza Optați pentru un sejur minunat în Florența, Toscana

    Orașul Florența se mândrește cu o mulțime de edificii istorice. Palatul Vecchio este unul dintre cele mai importante edificii istorice ale orașului. Acesta a fost construit între anii 1299-1322, de către arhitectul Arnolfo di Cambio.  Palatul a servit drept reședință a familiei Medici, mai apoi influenta familiei mutându-și reședința în Palatul Pitti, motiv pentru care fosta sa reședința a fost numită Palatul Vechi. Anterior acestui eveniment, palatul era cunoscut ca Palazzo della Signoria, Palazzo del Popolo, Palazzo dei Priori și Palazzo Ducale. În ceea ce privește arhitectura, palatul are alură de fortăreață, evidențiindu-se datorită turnului cu ceas. La interior, palatul este înfrumusețat de operele unor reputați artiști, precum Leonarda da Vinci, Michelangelo, Vasari, Andrea del Verrocchio, Botticelli și mulți alții. În prezent, Palatul Vecchio găzduiește primăria orașului și un muzeu. Palatul are trei curți interioare, care merită și ele vizitate, deoarece prezintă adevărate opere arhitecturale.  Turiștii care aleg să petreacă un sejur în Florența vor putea vizita și Palatul Strozzi. Palatul este opera lui Benedetto de Magiano, prezintă o arhitectură renascentistă și a fost construit între anii 1442-1497. 

    Iubitorii de artă vor avea ocazia de a vizita Galeria Uffizi, cel mai cunoscut muzeu al orașului Florența. Palatul datează din secolul al XVI-lea, bazele edificiului fiind puse în anul 1560 de către Giorgio Vasari și a fost finalizată în anul 1581. Palatul trebuia să găzduiască birourile magistraților florentini, de unde și numele său.  Turiștii care vor vizita palatul vor putea admira o colecție de artă renascentistă, printre care se numără și picturi semnate de Leonardo da Vinci, Michelangelo și Botticelli. Galeria Uffizi poate fi vizitată încă din secolul al XVI-lea, iar în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a fost deschisă oficial publicului. 

 

poza Optați pentru un sejur minunat în Florența, Toscana

    În cazul în care alegeți să vizitați Florența nu puteți rata Catedrala Santa Maria del Fiore. Catedrala se mândrește cu cel mai mare dom de cărămidă construit vreodată, precum și cu Battisterio de San Giovanni, despre care se crede că ar fi cel mai vechi edificiu de pe cuprinsul orașului Florența. Construcția Catedralei Santa Maria del Fiore a debutat la 9 septembrie 1296, catedrala fiind finalizată după 140 de ani. Catedrala Santa Maria del Fioare este vizibilă din orice punct al Florenței, măsurând 114, 5 metri înălțime. În ceea ce privește arhitectura, catedrala combină mai multe stiluri, rezultatul final fiind unul spectaculos. Stilul renascentist este completat de elementele gotice, fapt ce a condus la realizarea uneia dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din lume. La interior, catedrala din Florența se aseamănă cu toate celelalte lăcașuri de cult în stil gotic, inducând o senzație de austeritate. De altfel, multe dintre decorațiunile lăcașului de cult s-au pierdut odată cu trecerea timpului sau sunt păstrate la muzeele din oraș.

   Atracțiile turistice ale orașului  Florența nu se opresc aici. Sfatul nostru este să vizitați și Biblioteca Laurenziana. Această bibliotecă istorică păstrează peste 11.000 de manuscrise unice în lume. Biblioteca a fost construită din dorința Papei Clement al VII-lea, prin construirea sa subliniindu-se faptul că Familia Medicii nu mai era doar o familie de comercianți, ci se numără printre cele mai cultivate familii din oraș. Lucrările de construcție au debutat în anul 1525, sub conducerea lui Michelangelo, acestea fiind mai apoi continuate de Tribolo, Basari și Ammannati. Edificiul avea să fie inaugurat în anul 1571.

 

poza Optați pentru un sejur minunat în Florența, Toscana

     

 

 

5 cele mai luxoase hoteluri din Florența

 Centrul istoric al orașului Florența este sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, însă întreg orașul adăpostește o mulțime de atracții turistice și piețe încărcate de romantism. Când te gândești la Florența prima dată îți vin în minte arta, arhitectura și nenumăratele sale muzee și galerii de artă. Pentru a avea dispoziția de a le descoperi pe toate acestea și pentru ca sejurul petrecut în Florența să fie o adevărată încântare, puteți opta pentru un hotel de 5 stele, care vă va oferi condiții dintre cele mai bune.

Citeste mai mult.

Top atracții turistice Florența

Florența este un oraș care nu mai are nevoie de introducere, deși, poate că nu l-ați vizitat niciodată, imposibil să nu fi văzut fotografii cu el sau clipuri video. Dacă acestea vi s-au părut drăguțe, stați numai să vedeți toate aceste locuri în realitate și cu siguranță veți fi încântați de destinația aleasă. De-a lungul secolelor, Florența a găzduit pictori celebri, sculptori, arhitecți, oameni de litere și importante fețe bisericești. Toți acești oameni remarcabili și-au pus amprenta asupra orașului și au contribuit la patrimoniul său cultural.

Citeste mai mult.