Oferte Cazare - Litoral Rethymno, Creta, Grecia ☀️ 2024

Sejur in Rethymno - Descoperiți un oraș încărcat de istorie

   Regiunea se bucură o istorie îndelungată, reprezentată în special de civilizaţia minoică, concentrată în Knossos, la est de oraşul Rethyomno. Oraşul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă atunci când cuceritorii venețieni au considerat că Rethyomno ar putea fi o stație comercială între Heraklion și Chania. Orașul vechi de astăzi a fost construit aproape în totalitate de către venețieni și este până în prezent destul de bine conservat. Rethyomno își mai menține încă aspectul aristocratic vechi, cu clădirile sale datând din secolul al XVI-lea, porticele arcuite, scările din piatră,  rămășițe din perioada bizantină și eleno-romană. Fortăreața orașului ce datează din perioada venețiană este unul dintre cele mai bine conservate castele din Insula Creta. Alte monumente arhitectonice ale orașului sunt reprezentate de: Moscheea Neratze, Marea Poartă, Piaţa Rimoddi şi Piaţa Loggia. În anul 1646 oraşul a intrat sub stăpânirea otomanilor, care l-au condus pentru aproape trei secole. Astfel Resmo, cum a fost redenumit de către otomani, a fost centrul unui sanjak.

   În prezent principalele venituri ale orașului sunt obținute din turism, acest domeniu dezvoltându-se foarte mult în ultimii 20 de ani. Și agricultura este o ramură destul de bine dezvoltată, făcându-se remarcată în special datorită uleiului de măsline și altor produse mediteraneene.  Poarta Guora, cunoscută de locuitori și ca Magali Porta, reprezintă intrarea principală de nord în cartierul vechi din Rethymno.  Aceasta are forma unui portal de piatră arcuit de 2,6 metri lățime. Poarta datează de circa 500 de ani și este tot ce a mai rămas din fortificația orașului venețian. În prezent poarta este flancată de o agenție de turism și de prezența unui souvlaki bar, iar ambele au un succes răsunător. Fortificația venețiană se combină armonios cu bisericile ortodoxe și catolice, moscheile, conacele cu o impresionantă arhitectură medievală, arcadele și străduțele pietruite. Cetatea domină orașul și îi oferă un aspect extrem de fotogenic.

 

poza Sejur in Rethymno - Descoperiți un oraș încărcat de istorie

   Orașul vechi are un farmec cu totul aparte, având o atmosferă pitorească, un port venețian, fiind străbătut de străduțe înguste pietruite și castele medievale. În același timp, în partea modernă a orașului turiștii vor putea beneficia de toate facilitățile, precum bănci, unități de cazare, restaurante, cafenele, baruri și cluburi. În oraş veţi descoperi de asemenea numeroase magazine cu suveniruri şi bijuterii, dar și magazine în care se comercializează produse locale.  Pentru tinerii care își doresc să-și petreacă o vacanță în Rethymno, precizăm că viața de noapte este extrem de animată. De asemenea, aici sunt organizate anual numeroase festivaluri, precum: Festivalul Renaşterii, Festivalul Vinului etc. În plus turiștii pot vizita Muzeul de Arheologie din oraş, Muzeul Etnografic şi Muzeul Ecleziastic. Turiştii care aleg să-și petreacă sejurul în Rethymno se pot bucura de soare pe plaja centrală a oraşului, dar şi pe plaja Adele, situată la 10 minute de centrul oraşului. Nu veți fi singurii vizitatori ai plajei, ci va trebuie să împărțiți fășia de nisip cu țestoasele care vin aici, în lunile iunie, iulie și august, pentru a-și depune ouăle. Plaja centrală din Rethymno este situată foarte aproape de centrul orașului și este lungă și acoperită cu nisip. Pe unele secțiuni ale acesteia turiștii au la dispoziție șezlonguri și umbrele și tot felul de alte facilități. Plaja Adele este lungă și beneficiază de un peisaj frumos. Este bine organizată, iar turiștii vor avea la dispoziție toate facilitățile necesare pentru a petrece clipe minunate. Deoarece în oraş există o staţie centrală de autobuze, vă va fi destul de facil să exploraţi împrejurimile. Zona portului este foarte romantică, fiind locul ideal pentru a servi o cafea sau pentru a lua cina.

poza Sejur in Rethymno - Descoperiți un oraș încărcat de istorie

      Printre cele mai apreciate unități de cazare din Rethymno se numără: Creta Royal HotelHotel Chc Galini PalaceHotel Grecotel Caramel, Hotel Ikones Seafront Luxury, Hotel Kriti Beach, Hotel Macaris Suites And Spa, Hotel Rethymno Mare, Bio Suites Hotel, Hotel Atlantis Beach, Hotel Atrium și altele.