Oferte Charter Avion - City Break Regiunea Toscana, Italia 🌆 2024

Descoperiți toate atracțiile turistice ale regiunii Toscana

     Atracțiile turistice ale Toscanei amintesc de trecutul său glorios și de evenimentele care au făcut din această regiune leagănul civilizației și culturii italiene. Pe cuprinsul regiunii Toscana a luat naștere și a înflorit orașul Florența, cunoscut la nivel global ca fiind unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. De asemenea, în timpul sejurului petrecut aici, turiștii vor putea vizita și orașul Palio, al cărui centru istoric este Patrimoniu Mondial UNESCO și care fascinează prin arhitectura sa medievală. În topul celor mai renumite orașe din Toscana se situează și Pisa, cu turnul său înclinat, precum și orașul Lucca, care este înconjurat de fortificații care datează din secolul al XVI-lea. Dealurile regiunii Toscana sunt dominate de sate medievale, vechi orașe fortificate, care, în ciuda trecerii timpul, au fost foarte bine conservate, astfel încât și noi să ne putem bucura de frumusețea lor. Turiștii care aleg să petreacă un sejur în Toscana vor putea vizita turnurile din San Gimignano, zidurile din Monteriggioni, carierele de alabastru din Volterra și alte astfel de atracții turistice. Peisajele de pe cuprinsul regiunii Toscana sunt cu totul spectaculoase, fapt ce a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea turismului în zonă. Argentario este cel mai înalt promontoriu al coastei toscane, iar datorită faunei sale bogate este considerat zonă protejată. Turiștii vor putea vizita și Insulele Giannutri și Giglio, care sunt parte componentă a Parcului Național al Arhipelagului Toscan și abundă de vegetație mediteraneeană, fiind scăldate de apele cristaline ale Mării Tireniene.

poza Descoperiți toate atracțiile turistice ale regiunii Toscana


      Natura a fost foarte darnică cu Toscana, pe cuprinsul său existând atât plaje acoperite cu nisip, cât și plaje înconjurate de stânci și promontorii înalte. Din topul frumuseților orașului Toscana nu puteam exclude satele medievale, orașele cu o istorie bogată, castelele medievale și sistemele de fortificații, bisericile cu sute de ani vechime și mănăstirile cărora chiar se merită să le treceți pragul. Pe cuprinsul regiunii Toscana există nu mai puțin de 7 situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO, după cum urmează: centrul istoric al orașului Florenza, Piazza dei Miracoli din Pisa, centrul istoric San Gimignano, centrul istoric al Sienei, centrul istoric din Pienza, centrul istoric din Val d´Orcia, precum și Vilele Medici.

  În cea ce privește mănăstirile, vă sfătuim să vizitați Mănăstirea Sant´Antimo. Aceasta este o fostă mănăstire benedictină, situată în Montalcino din Toscana. Mănăstirea a fost pentru mult timp părăsită, însă acum aici viețuiește o comunitate de călugări din ordinul benedictin olivetan. Se crede că lăcașul de cult a fost numit după Sfântul Antim al Romei, ale cărui moaște au fost găzduite aici în secolul al XVIII-lea. Originile lăcașului de cult nu sunt clare, însă se crede că mănăstire originală ar data din timpul lui Carol cel Mare, din această perioadă se mai păstrează doar absida și portalul, care este ornamentat cu motive florale și animale. Construcția mănăstirii pe care o puteam vizita noi astăzi a debutat în anul 1118, data fiind însemnată pe altar și pe o coloană din stânga acestuia. Turiștii care doresc ca sejurul în Toscana să fie unul cu adevărat relaxat se vor putea îndrepta către stațiunile termale din zonă, precum Montecatini, Saturnia, Montepulciano, Monsummano și BagnoVignoni, unde turiștii se vor putea bucura de o gamă variată de tratamente. 

poza Descoperiți toate atracțiile turistice ale regiunii Toscana

       Sejurul în Toscana va fi și un adevărat răsfăț culinar, aici putând degusta o mulțime de preparate autohtone, care au la bază  cele mai proaspete legume și cereale. Turiștii vor putea degusta crostini, un aperitiv bazat pe ficat de pui, panzanella, care are la bază pâine, ceapă roșie, busuioc, ulei și oțet, precum și finocchiona, o salam aromat ce conține și fenicul. Este aproape imposibil să petreceți un sejur în Toscana fără a degusta faimoasa Ribollita, o supă țărănească, preparată din legume și pâine. Iubitorii de pește vor putea savura Cacciucco, o supă de pește originară din Livorno. De asemenea, turiștii vor putea experimenta tot felul de tipuri de carne, precum puiul, bibilica, carne de porc, carne de vânat etc. Deserturile specifice Toscanei sunt castagnaccio, o prăjitură preparată din făină de castane, precum și buccellato, o gogoașă umplută cu smochine uscate, stafide, migdale și  coajă de portocale. Toscana nu stă deloc rău nici în ceea ce privește producția de vinuri, aici producându-se cele mai apreciate vinuri din Italia, precum Brunello di Montalcino, Vernaccia di San Gimignano, Chianti la Vino di Montepulciano și altele.